Etichete

, , , ,

Reacţia francezilor, spaniolilor(sau oricărui alt popor) la auzul că suntem români.

A letter to Momo

Situaţia asta delicată s-a agravat cu timpul, mai ales după moartea lui Ceauşescu, atunci când România era supranumită „Grânarul Europei.” Doamne fereşte, să nu mă înţelegeţi  greşit, că nu sunt comunistă. 😀

Daca stăm să analizăm importanţa, dar şi respectul îndreptat către noi este zero. Cu toţii ştim foarte bine că România este un mic puncticel, situat undeva prin „Asia” :D. Şi sincer nu-i învinovătesc pentru asta. Tot timpul ne-am dat arama pe faţă, dar sunt sigură ca avem şi părti bune. Să ne îndreptăm atenţia spre medicii şi inginerii noştri, ce plecaţi din România, îşi desăvârşesc talentul prin alte ţari. Dar, nu, nimic despre asta. 😀

Sincer, îmi pare rău, România. 😀 Sincer…iar acum în minte îmi vin câteva cuvinte „Să facem un oraş frumos pentru copii nostri”, ce-aţi zice dacă mai bine am face copii frumoşi pentru oraşul nostru? 😀 Asta pentru că oamenii sunt buba, nu ţara…

Anunțuri