Etichete

, , ,

Fundeni, secţia „Urgenţe”. Ora 19. 00. 😀 Calumea treabă, n-am ce spune.

După o cruntă suferintă de de 3 zile, ajungem în sfârşit la spital. Primi paşi sunt cei mai grei, dar zâmbetul încrezător al paznicului ne dă o oarecare încredere, sau ne-o sporeşte pe cea veche, serios zdruncinată. 🙂

În spital, nimeni, două, trei asistente ce moţăie, aşteptând pe o serie nesfârsită de scaune, unite printr-o tija metalică.(Poate sunt aşa ca să nu le furăm). Ajungem, la ghişeul urgenţe, asta dupa ce am ales cu mare atenţie secţia corespunzătoare :D.

Acum îi acum. Nervoasă, făcând paşi de zor, de colo cola, aud următoarele cuvinte:

-Urgenţă?Incompetenta

-Da!

-Păi, aveţi trimitere, recomandare?

Asta doar în gândul meu, dar tare aş mai fi vrut să-i astup gura) „Da, cu siguranţă, am programat şi când o să mi se facă rău, şi cauza, am avut grijă. O sş-mi programez şi moartea şi o să am grija să îmi fac şi o recomandare la o firmă cât mai bună de servicii funerare. :D”

După vreo 35-40 minute, am fost primiţi într-o cameră mititică, consultaţie, apoi reţetă. Dar stai că nu-i aşa uşor. Cum doctora era o simplă stagiară şi nu putea stabili totul, am mai aşteptat o ora, ca sa fim văzuţi de un alt doctor( asta pentru că şi el se ocupa de „pacienţii” săi inexistenţi)

Primind două răspunsuri total diferite, părăsim incinta, cu frica agăţată de sânul nostru, chiţăind ca un soarece turbat. Ne uităm neîncrezători în spate, admirând haita de caini ce par a face tărăboi.

A fost o seară de neuitat, singurul lucru bun a fost o discuţie cu un asisten pe nume Cristian, de o inteligenţă rară. M-a ajutat să-mi aleg un ţel în viaţă, m-a uimit cu modul său de a vorbi, mi-a urat suces şi m-a avertizat despre aşa zişii „prieteni”, care nu vor decât să profite. Sincer îmi pare rau pentru cât de puţin sunteţi apreciat şi pentru puţini bani pe care îi primiţi, în ciuda faptului ca meritaţi de zece ori mai mult. 😉

 

 

 

 

Sursa foto: 1, 2

Anunțuri