Etichete

, ,

Imi aduc aminte cu mare placere, zilele cand, copil fiind, frecventam teatrurile. Operele vizate, pline de umor si culoare, agitau ceva in sufletul meu. Nu imi placeau, sau nu tocmai. Mergeam pentru ca asa era normal, mergeam cu clasa. Imi cautam sfioasa un loc printre colegii mei, apoi urmaream piesa, de obicei, Pinocchio, Jack si vrejul de fasole, Alba ca Zapada si cei sapte pitici, si alte asfel de opere adresate copiilor. Totul era usor tensionat. Cei din public traiau laolalta cu cei de pe scena. Sentimentele se intrepatrundeau, personajele din ambele tabere rasuflau usurate sau dimpotriva afisau o teroare crunta, de frica zmeilor si trolilor impunatori. Uneori cea mai mica soapta atragea privirile dusmanoase ale celorlalti, care gaseau spectacolul mult mai interesant decat vorbaria neincetata a nu stiu carui copil zvapaiat.

Urmeaza o mica pauza, decorul trebuie rearanjat… Cum unii oameni se folosesc de orice clipa pentru a nu pierde nici o oportunitate, exact la aprinderea luminilor, o multime de femei, carand in brate teancuri de reviste si jucarii, treceau grabite printre randuri. Goana lor era de inteles, timpul era limitat, iar daca in invalmaseqla creata de atatea corpuri si sunete o pierdeai din ochii, dusa era. Ramaneai astfel cu banii asezati cuminti in buzunar, si oftand, te multumeai cu achizitia vecinului. Chiar daca mai aveai trei astfle de jucarii acasa, unul in plus nu stirca niciodata.

Imi pare atat de rau ca am batut atatea vorbe. Trebuia doar o scurta introducere. Exact aici vroiam sa ajung. Si anume, printre jucariile aduse de femei, se numara si criptexul proiectat de Leonardo da Vinci. Acum dupa atatia ani pot recunoaste acel mic obiect. Atunci parea doar o gluma, insa acum dupa studii mai riguroase imi dau seama exact ce este. Pacat insa ca acela, nu era unul adevara, ci doar de jucarie. Inseamna ca nu aducea nimic cu el, nici o comoara, nici un secrete, nimic ce aduce cu un film sau un desen extraordinar…., doar o bucata de plastic…

Sursa foto: 1

Anunțuri