Care e cel mai frumos moment al copilariei? Sau nu cel mai frumos, cel mai captivant, acel moment in care fiecare particica din tine se pierdea, uita de tot, iar abia trezindu-se, se domolea la loc, coplesita de atata fericire.
Bineinteles ca mai sus vorbesc despre joaca… Cel putin in cazul meu. Nu ma simteam neaparat fericita, uneori chiar eram necajita, asta datorita orgoliului meu imens, datorita dorintei mele de a castiga.
Va mai aduceti aminte cateva dintre jocurile copilariei? Eu mi le amintesc cu draga inima, mai ales ca nu au trecut foarte multi ani de atunci. Printre ele se numara „Imparate, luminante, cat e ceasul la cetate?” si „Jocul cu bagheta.”
Lucrul uimitor, consta in faptul ca abia acum am descoperit istoria acestor jocuri. Desi extrem de simple, acestea au o vechime, se bucura de multe evenimente din cadrul omenirii, pe care acesta a incercat sa celebreze cum a putut ea mai bine.
„Jocul cu bagheta”
In acest joc, copiii se grupau cate doi, primul alerga pe o ruta stabilita si inapoi, iar ajuns la prietenul sau trebuia sa-i inmaneze o bagheta. Numai dupa ce al doilea primea bagheta avea voie sa plece de pe loc, altfel era descalificat.
Istoria se trage, daca va vine a crede, de la cai ferate si trenuri. Initial, pe unele rute exita o singura linie, iar ciocnirile frontale erau destul de dese. Un om cu adevarat preocupat de siguranta oamenilor, caruia nu-mi mai retin numele in momentul acesta, a inventat bagheta. La plecare, conductorului i se inmana o bagheta, iar acesta la randul sau trebuia s-o inmaneze la capatul liniei urmatorului tren. Nici un tren nu putea pleca fara bagheta. Astfel s-a redus riscul unor posibile accidente. Cu timpul acest domeniu s-a dezvoltat, inmultindu-se linile, dar gasindu-se si alte sisteme mult mai ingenioase decat acesta, dar nicidecum atat de simple si de eficiente precum bagheta. 
„Imparate, luminate, cat e ceasul la cetate?”
Originea acestui joc nu imi este foarte clara, dar am unele banuiri… 😀 Si anume, o carte citita de curand, si anume „Toamna patriarhului”. Are unele similititudini. In carte era prezentat un imparat, in regatul caruia, el isi dicta timpul, ordona ora, schimba fenomenele naturii, doar pentru propria placere. Intr-un moment in intregul regatul s-a facut noapte, iar slujitorii sai au fabricat o cometa falsa, doar ca acesta sa se bucure in prezenta unei femei. In cadrul acestui joc, un copil era desemnat imparat, iar ceilalti, supusii, puneau vesnica intrebare: „Imparate, luminate, cat e ceasul la cetate?” Raspunsul era unul cat se poate de ciudat, un pas de broasca, un bloc, un urias, sau orice lucru traznit ii trecea prin minte.
Chiar daca ma abat putin de la subiect, recomand cu mare placere aceasta carte. Regatul acesta este prins intr-o alta lumea, este prins in eternitate, societatea, conducerea fiind total opuse tarilor invecinate. Ti se infatiseaza un castel medieval cu piete, dar cu ministere si armata.
Parca am prins gustul gandirii minutioase. E chinuitor cand se fac atatea mici legaturi, cand sinapsele se prind dureros in funii solide, dar fii sigur ca odata pus accent pe detalii nu te vei mai putea vindeca. Bucura-te de acest dar.
Pana data viitoare voi incerca sa caut un subiect cu adevarat interesant. 😀 Sper sa-ti fi placut articolul.
Sursa foto: 1, 2, 3
outsideworldart 